Portal de divertisment si voie buna
Adauga-ne la favorite
  Acasa   Trimite-ne o reteta!   Facebook   Twitter  
   Calator pe mapamond
Calator pe mapamond
  • Travel top   • Destinatii inedite   • Continentele lumii   • Oceanele lumii   • Marile lumii   • Statele lumii   • Capitalele lumii   • Orase celebre   • Atractii turistice din Romania   • Parcuri de distractii   • Pesteri   • Parcuri nationale si rezervatii   • Cele sapte minuni ale lumii antice   • Cele sapte minuni ale lumii moderne   • Biserici si manastiri celebre   • Castele si muzee celebre

...  lumea este o carte, iar cei care nu calatoresc citesc o singura pagina   ...
 

Oceanele lumii


 
 




Oceanul Arctic


     Oceanul Arctic denumit si Oceanul Inghetat sau Oceanul Boreal este clasificat de Organizatia Internationala Hidrografica, IHO ca fiind ocean, insa exista si unii oceanografi care-l numesc Marea Arctica Mediterana sau mai simplu Marea Arctica, clasificandu-l ca fiind Marea Mediterana a Oceanului Atlantic.

Harta Oceanului Arctic

     Oceanul Arctic este cel mai mic si cu adancimea cea mai redusa dintre oceanele Terrei, ocupand doar 4,1% din suprafata Oceanul Planetar. Acesta se afla situat in zona polara si subpolara a emisferei boreale, scaldand tarmurile nordice ale Europei, Asiei si Americii de Nord, precum si a numeroaselor insule din jurul acestora.

     Forma Oceanului Arctic este circulara si se intinde pe 14.090.000 km². Tarmurile ce marginesc acest ocean sunt adanc crestate, prezentand numeroase fiorduri, golfuri si peninsule, ceea ce da un aspect dantelat zonelor de coasta. Aceasta fragmentare accentuata a tarmurilor se datoreaza eroziunii puternice exercitate de ghetarii continentali ce au acoperit in timpul glaciatiunii cuaternare nordul Europei si Americii de Nord, si intr-o mica masura nordul Asiei.

     Adancimea medie a Oceanului Arctic este de 1500 metri, iar adancimea maxima este atinsa in Groapa Spitsbergen care are o adancime de 5449 metri. Alte adancimi semnificative se intalnesc in Groapa Wielkius ce masoara 4550 metri si Groapa Sedov cu 5220 metri.

     Relieful Oceanului Arctic este compus din doua bazine principale care sunt impartite in bazine mai mici de catre trei lanturi muntoase suboceanice. Principalul lant montan submarin este dorsala Lomonosov, care a fost descoperita de cercetatorii rusi in jurul anului 1948. Aceasta se intinde de la Insulele Noua Siberie pana in apropierea Groenlandei, fiind un masiv cu o lungime de aproximativ 1800 de kilometri si o inaltime de 2000-3000 de metri. Dorsala Lomonosov imparte Oceanul Arctic in doua bazine oceanice: bazinul Eurasian aflat pe partea europeana si bazinul Amerasian aflat pe partea nord-americana. Bazinul Eurasian este divizat de lantul montan Gakkel-Nansen in doua bazine mai mici. Bazinul Fram care se intinde intre lanturile montane Nansen si Lomonosov si unde este localizat Polul Nordic geografic, iar cea de-a doua subdiviziune a bazinului Eurasian este bazinul Nansen care se intinde de la lantul Gakkel pana la marginea continentala eurasiatica. Bazinul Amerasian este impartit in doua bazine mai mici de catre lantul montan submarin Alpha. Intre acest lant si sistemul montan Lomonosov se localizeaza bazinul Markarov. Cel mai mare subbazin al Oceanului Arctic este Bazinul Canadian sau Bazinul Laurentian care detine o vasta campie abisala, cu adancimi de aproximativ 3800 de metri. Planseul este acoperit cu o enorma patura sedimentara de 3000 de metri grosime. O caracteristica importanta a Oceanului Arctic este aceea ca aproape o treime din suprafata sa totala este fundamentata pe o zona de self continental, care este distribuita asimetric pe intreaga sa circumferinta. Zona selfului continental este mult mai lata pe latura eurasiatica decat pe cea amerasiatica. Pe el sunt asezate multe insule si arhipelaguri precum insula Groenlanda sau Arhipelagul Svalbard.

Groenlanda

     Oceanul Arctic cuprinde toate marile din jurul Polului Nord, si este marginit de continente, aflandu-se la nord de tarmurile nordice ale Canadei, Groenlandei, Norvegiei, Rusiei si ale Alaskai, totodata include si Arhipelagul Arctic Canadian, Golful Baffin, Marea Lincoln, Marea Groenlandei, Marea Alba, Marea Norvegiana, Marea Barents, Marea Kara, Marea Siberiei de Est, Marea Chukchi si Marea Beaufort. In jurul bazinului polar se afla o platforma continentala, franta doar in zona dintre Groenlanda si Svalbard. Insulele din Arhipelagul Canadian se afla pe acest platou continental. Marea Groenlandei, Estul Groenlandei, Golful Baffin si Vestul Groenlandei, toate au cate un bazin independent.

     Oceanului Arctic incatuseaza un mare numar de insule care sunt situate indeosebi spre limitele continentale. Cea mai mare insula este Groenlanda ale carei tarmuri, in proportie de 75%, sunt scaldate de apele Oceanului Arctic, alte insule importante sunt: Islanda, Jan Mayer, Arhipelagul Spitsbergen, Arhipelagul Franz Josef, Usecov, Novaia Zemlea, Arhipelagul Severnaia Zemlea, Arhipelagul Noua Siberie, Vranghel sau Herald.

     Clima Oceanului Arctic este una polara aspra, influentata in tot cursul anului de masele de aer polar rece, fiind caracterizata de temperaturi foarte scazute, ce favorizeaza aparitia si dezvoltarea gheturilor. Pe timpul iernii temperatura aerului variaza de la -32 la -36 °C, pe cand vara temperatura medie este de 0-1 °C. Cantitatea anuala de precipitatii variaza intre 75 si 500 mm. Datorita actiunii vanturilor de vest dinspre Oceanul Atlantic patrunde un suvoi de apa calda in Oceanul Arctic denumit Curentul Atlanticului de Nord, curent ce ajunge pana in Marea Norvegiei si Marea Barents, imblanzindu-le clima intr-atat incat acestea nu ingheata.





     Vanturile dominante aflate in miscare de rotatie in zona circumpolara in sens invers acelor unui ceasornic, cat si miscarea de rotatie a pamantului imprima banchizei o deplasare continua denumita deriva, a carei directie generala este dinspre tarmul de nord-est al Asiei spre regiunea Polului nord si apoi spre nordul marii Groelandei si insulele Spitsbergen. Antrenate de aceasta miscare a carei viteza este de 4-10 kilometri pe zi, blocurile de gheata se unesc unele cu altele, ori se incaleca, dand intregii suprafete un aspect haotic si formand deseori adevarate platouri de gheata de circa 600-800 km², groase de 50-60 de metri. Primul curent al Oceanului Arctic isi are originea in Marea Laptev si Marea Siberiei de Est, urmand un drum lung, pornind din dreptul paralelelor de 86° si 87° latitudine nordica si terminandu-se in Marea Groenlandei. Din acest prim curent principal se despart doua bucle: una dintre aceste bucle urmeaza un sens ciclonic, contrar sensului acelor de ceasornic, in Marea Laptev, iar cea de-a doua bucla se roteste in sens anticiclonic in jurul Arhipelagului Franz Josef. Al doilea curent se afla in fata Stramtorii Bering si are o circulatie inelara, in sensul acelor de ceasornic, deschizand o curba inchisa pe suprafata Marii Beaufort. Formarea unei suprafete inchise, in care gheturile se misca foarte incet si sunt pastrate un timp mai indelungat in aceasta zona, se datoreaza acestui curent. Al treilea curent isi are originea tot in Marea Siberiei de Est si a Marii Ciukotka si se deplaseaza direct, traversand intreg oceanul, pe deasupra Polului Nord; dupa aceea se uneste cu primul curent format ajungand in Marea Groenlandei. Pe langa acesti curenti cu origine in apele Oceanului Boreal, este simtita si prezenta ramurii extreme a Curentului Golfului.

     In Oceanul Arctic exista o stratificare a salinitatii, care creste o data cu adancimea, fenomen ce are un rol important in formarea ghetii. Astfel din cauza salinitatii apa ingheata la -1,8 °C, acesta fiind si punctul de maxima densitate, spre deosebire de apa dulce care are este foarte densa la 4 °C. Absenta haloclinei din Oceanul Arctic ar duce la inghetarea intregii coloane de apa la -1,8 °C. Salinitatea media e Oceanului Arctic este 32%.

     Oceanul Arctic, cuprinde cea mai mare intindere de apa inghetata de la suprafata oceanelor Terrei, de aproximativ 11.000.000 km² in timpul iernii si aproape 8.000 de km² vara, deci trei patrimi din suprafata sa, iarna, si mai mult de jumatate pe timpul verii. Suprafata oceanului este acoperita cu o imensa calota de gheata aflata in zona polului nord dar a carei limita sudica nu depaseste, decat in marile din nord-estul Asiei si in nord-vestul Americii la nord paralela de 77° latitudine nordica.

     Crusta care apasa Oceanul Arctic cuprinde trei mari categorii de gheata: banchiza costiera, pack-ul si gheata polara. Banchiza costiera are o grosime de maxim 2 metri si se formeaza in fiecare an de-a lungul coastei si ramane in locul unde s-a format, iar vara, dispare prin topire sau prin transportul sloiurilor spre larg de catre vant. Pack-ul este o gheata transportata departe de locul ei de origine de catre curenti. Gheata polara este o gheata veche, stratificata formata in decursul mai multor ani cu grosimi de peste 2 metri.

     Oceanul Arctic comunica cu Oceanul Atlantic prin mai multe puncte: prin deschiderea dintre Groenlanda si Norvegia, delimitata de linia pragurilor submarine Thomson-Islanda-Groenlanda si Feroe, prin intermediul Marii Baffin de care se leaga prin stramtorile Smith, Robeson si Kenedy in partea vestica a Groenlandei si prin canalele din insulele arhipelagului arctic american. Comunicarea cu Oceanul Pacific se face prin Stramtoarea Bering, care are o latime de 35-86 kilometri si o adancime de 42 kilometri. Uscatul inregistreaza numeroase miscari, in urma carora legatura Oceanului Arctic cu cele doua oceane s-a intrerupt de mai multe ori, momente in care insulele arctice s-au unit periodic cu continentul.

Stramtoarea Bering

     Oceanul Arctic este considerat un ocean extrem din punct de vedere al zonalitatii luminii si al existentei paturii de gheata, factori care isi pun, in mod evident, amprenta asupra existentei vietuitoarelor. Organismele care traiesc in stratul de gheata sunt mici, avand mai putin de 1 milimetru, fiind reprezentate de bacterii si plante unicelulare. Diatomele, un anumit tip de alge, sunt considerate unele dintre cele mai vechi vietuitoare existente in stratul de gheata. Flagelatele sunt alte specii endemice din zona Oceanului Arctic alaturi de Ciliates, Acoela, Nematodes, Copepodes. Pe langa acestea, in apele Oceanului Arctic mai traiesc specii de meduze, fluturi de mare, creveti, balene, ursi polari, foci sau morse.

     Navigatia pe Oceanul Arctic se realizeaza cu ajutorul spargatoarelor de gheata si a vapoarelor special construite, care asigura navigatia chiar si o perioada de 7-8 luni pe an cand apele oceanului sunt acoperite cu gheata, pe drumul marin ce leaga porturile Murmansk de Vladivostok.

     In urma cercetarilor s-a descoperit ca zona arctica gazduieste 22% din rezervele de petrol si gaze naturale de pe Terra. Rezerve insemnate de petrol se gasesc in trei mari regiuni: coasta marii Beaufort, partea nord estica a litoralului canadian si in partea nord vestica a litoralului rusesc. Cele mai cunoscute campuri de exploatare a gazului natural din Oceanul Arctic sunt: Goliat, Heilo, Shotkman, Sigguk, Urengoy si Uzyno-Russkoze. Rezervele Arcticii sunt concentrate in 30 de miliarde de barili in regiunea Alaska, in timp ce restul este repartizat, in special, in bazinul Barents, care apartine Rusiei, in vestul Groenlandei si in estul Canadei.

     Zona arctica este o zona bogata si din punct de vedere al resurselor minerale, avand bogate rezerve de carbuni, fier, grafit, arama, zinc si nickel, insa au fost descoperite si zacaminte de minerale mai rare precum diamant si aur.


Oceanul Arctic in imagini:
  Oceanul Arctic   Banchiza arctica   Iceberg in Oceanul Arctic   Strat de gheata arctic   Groenlanda