Portal de divertisment si voie buna
Adauga-ne la favorite
  Acasa   Trimite-ne o reteta!   Facebook   Twitter  
   Calator pe mapamond
Calator pe mapamond
  • Travel top   • Destinatii inedite   • Continentele lumii   • Oceanele lumii   • Marile lumii   • Statele lumii   • Capitalele lumii   • Orase celebre   • Atractii turistice din Romania   • Parcuri de distractii   • Pesteri   • Parcuri nationale si rezervatii   • Cele sapte minuni ale lumii antice   • Cele sapte minuni ale lumii moderne   • Biserici si manastiri celebre   • Castele si muzee celebre

...  lumea este o carte, iar cei care nu calatoresc citesc o singura pagina   ...
 

Continentele lumii


 
 




America de Sud - America latina


Harta America de Sud

     America de Sud are o suprafata de 17.818.508 km² sau 11,5% din uscatul Terrei, aflandu-se pe locul patru in lume in ceea ce priveste suprafata, dupa Asia, Africa si America de Nord, iar in ceea ce priveste populatia, se afla pe locul cinci, dupa Asia, Africa, Europa si America de Nord. America de Sud se intinde de la Marea Caraibilor din nord, pana la friguroasa Tara de Foc din sud, varful extrem al continenrului, iar stramtoarea Drake o despoarte de Antarctica. America de Sud mai poarta si numele de America Latina datorita faptului ca locuitorii sai vorbesc spaniola si portugheza, limbi de origine latina aduse de europeni.

     Exista unele izvoare istorice care indica faptul ca primii locuitori ai Americii de Sud au fost vanatorii care au trecut podul natural Bering, acum stramtoarea Bering, existand si unele sugestii ca acestia au migrat aici din sudul Oceanului Pacific. Cea mai veche civilizatie cunoscuta din America de Sud este Norte Chico, care s-a dezvoltat pe coasta Pacificului intre anii 3000 si 1800 i.e.n.. Aceasta a fost urmata de culturile Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari, Chimu. In anii 1530, locuitorii indigeni ai Americii de Sud au intrat in contact cu exploratorii europeni, printre care primii au fost cei spanioli si apoi cei portughezi, care au intemeiat colonii pe continent. Colonizarea Americii de Sud a avut loc, in general, odata cu Colonizarea Americii de Nord, dar cu o oarecare intarziere fata de aceasta datorata faptului ca europenii au asimilat mai intai teritoriul actualelor Mexic si SUA si apoi teritoriile situate mai la sud. In secolul 16 Spania si Portugalia si-au impartit zona in sfere de influenta, iar ulterior, la inceputul secolului 19 statele de aici si-au proclamat independenta.

     America de Sud este situata intre Oceanul Pacific si Oceanul Atlantic si se intinde de-o parte si de alta a Ecuatorului si a tropicului Capricornului. Continentul se afla aproape in intregime in emisfera sudica si are o lungime de 7.400 km din nord, de la Marea Caraibelor si pana in sud, la capul Horn. Latimea maxima a continentului de 5.160 km si este atinsa intre Ponta do Seixas, pe coasta braziliana a Atlanticului si Punta Parinas, pe coasta peruana a Pacificului. Extremitatile continentului sud american sunt:

  • La nord - Punta Gallinas, Columbia
  • La sud - Capul Froward, Chile
  • La vest - Punta Parinas, Peru
  • La est - Ponta do Seixas, Brazilia





     Continentul este delimitat in partea de nord-est de cumpana de ape Darien, de-a lungul granitei dintre Panama si Columbia sau, potrivit altor surse de Canalul Panama care traverseaza Istmul Panama. Din punct de vedere geopolitic si geografic intregul stat Panama, inclusiv segmentul aflat la est de Canal, in Istm, este in mod obisnuit inclus in America de Nord si intre tarile Americii Centrale. Aproape intregul continent Sud American se afla asezat pe placa tectonica sud-americana si multe dintre insulele Caraibe (sau Indiile de vest) cum ar fi Leeward sau Antilele Mici sunt asezate pe placa tectonica a caraibelor care are o topografie difuza. Insulele Aruba, Barbados, Trinidad si Tobago sunt asezate in partea de nord a platformei continentale sud-americane. Antilele olandeze si teritoriile federale dependente ale Venezuelei se intind de-a lungul partii de nord a platformei continentale sud-americane. Din punct de vedere geopolitic statele insulare si teritoriile dependente ale Caraibelor sunt in general considerate parte sau subregiune a Americii de Nord. Statele sud-americane care marginesc Marea Caraibelor incluzand Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam si Guyana Franceza sunt cunoscute sub numele de America de Sud Caraibeana. Alte insule ce apartin Americi de Sud sunt insulele Galápagos care apartin statului Ecuador, Insula Pastelui aflata in Oceania dar care apartine statului Chile, Insula Robinson Crusoe, Chiloe si Insulele Tarii de Foc.

     Relieful Americi de Sud este variat, cu munti, podisuri, dealuri si campii, fiind dispus sub forma unor fasii aproximativ paralele, cu munti in Vest, podisuri in Est si campii in centru. Cea mai imporanta ramura muntoasa a Americii de Sud o constitue Muntii Anzi care reprezinta cel mai lung lant muntos din lume. Acestia se intind de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud prin Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina si Chile. Anzii prezinta un caz tipic de formare intre o placa continentala si o placa oceanica, ca Pacifica. Placa "Nazca" s-a ciocnit cu placa continentala a Americii de Sud in urma cu circa 150 de miloane de ani. Pe aceasta linie de jonctiune s-a format o falie in adancimea oceanului numite "Gropa Peru" de 6.262 metri si "Groapa Atacama" de 8.066 metri adancime. In zona Anzilor si azi au loc numeroase serii de procese geodinamice, cu ridicari de teren pana la 10 centimetri pe an, iar in zonele unde crusta pamantului este deosebit de groasa de 60 - 70 km se ridica cu 1 milimetru pe an, aceste fenomene fiind numite convergente geologice. Orogeneza acestor munti tineri a inceput in perioada tertiara, dar numai in perioada pleistocena are loc procesul de inaltare propriu zisa a Anzilor, ajungand la semetia lor din zilele noastre.

     Anzii sunt alcatuiti de fapt din doua sau mai multe lanturi paralele in unele regiuni ca Peru, Bolivia, nordul statului Chile si a Argentinei, unde intre lanturile muntoase ce se desfasoara paralel sunt distante mari, delimitand intre lanturi podisul Altiplano cu lacul Titicaca. Lungimea Anzilor Cordilieri este de aproximativ 7.500 km intinzandu-se de la zona tropicala latitudine nordica (aproximativ 10 ° nord) si pana in afara zonelor tropicale latitudine sudica (aproximativ 55 ° sud). In partea sudica si in Ecuador latimea Anzilor atinge 200 km, in schimb intre Africa in Chile si Santa Cruz de la Sierra in Bolivia pe directia est-vest ajung si la latimi de peste 600 km. Muntele cel mai inalt din lantul Anzilor Cordilieri este Aconcagua ce atinge 6.962 metri inaltime situat in Argentina la granita dintre Argentina si Chile.

Anzi Cordilierii

     Anzi Cordilierii Occidentali sunt cei mai fragmentati din toate grupele Anzilor datorita situarii in imediata vecinatate a liniei de subductie. Sirul de culmi din insulele Margarita si Tortuga se impun in relief abia la sud de golful Darien, unde fac jonctiunea cu Cordilierii de Coasta. Lantul propriu-zis debuteaza in nord in Anzii Venezuelei si este constituit din sisturi cristaline si sedimentar mezozoic cutat cum ar fi calcare, gresii cretacice. Cordilierii Occidentali cuprind trei culmi paralele, orientate est-vest, reprezentand prelungirea arcurilor insulare din America Centrala Insulara, separate de depresiuni intramontane longitudinale, unele cu lacuri cum este Valencia, altele transformate in golfuri prin intreruperea culmii litorale cum este Golfu Barcelona. Pe teritoriul Columbiei Cordiliera Occidentala are orientare nord, nord-est - sud, sud-vest. Lanturile muntoase sunt mai apropiate intre ele si mai omogene in sud, iar in nord sunt mai ramificate. Sunt alcatuite din roci cristaline paleozoice si meozoice antrenate in cutarile neogene, inaltimea maxima se gaseste in varful Trujillo si masoara 4.138 metri. In vest, culoarul tectonic al raului Atrato separa o mica subunitate montana de coasta cu altitudini de 1.500 - 1.800 metri. Incepand din Ecuador ramura costala, separata de restul Anzilor prin grabenul Guayaquil, scade in altitudine pana la 600 - 700 metri. Cordilierii propriu-zisi se evazeaza intr-un podis cu inaltimi cuprinse intre 2.500 - 3.000 metri dominat de vulcanii lantului estic. Pe teritoriul Perului lanturile costale sunt extrem de fragmentate, iar culmile propriu-zise cresc din nou in altitudine fiind reprezentate de doua catene: Cordiliera Negra si Cordiliera Blanca cu varful Huascaran de 6.768 metri cu ghetari de vale si de circ glaciar. Spre sud, lanturile costale sunt separate de ocean printr-o campie ingusta litorala, fiind alcatuite predominant din sisturi cristaline. Cordilierii Occidentali propriu-zisi apar sub forma a trei lanturi paralele, cu altitudini cuprinse intre 4.000 - 6.000 metri, ce se largesc treptat spre sud formand "puna". Lantul extern este presarat cu numerosi vulcani ce au luat nastere mai ales in pliocen: Lullaillaco de 6.723 metri, Sajama de 6.544 metri, Misti de 5.822 metri, Copopuna de 6.425 metri. Intre lanturile costale si Campia Occidentala se gsseste o zona depresionara longitudinala ce se termina la sud cu sectorul ocupat de Desertul Atacama ce are inaltimi de 1.000 - 2.500 metri altitudine, una din cele mai aride regiuni de pe Glob. Mai la sud, in Anzii sudici, lantul costal scade din nou in altitudine si este fragmentat de vai transversale, iar la sud de canalul Chacao se continua cu insule. Intre lantul costal si Cordiliera Occidentala se gaseste Valea longitudinala Chiliana, un culoar depresionar de origine tectono-eroziva, fragmentat in numeroase chiuvete depresionare (Santiago, Temuco), continuat spre sud cu Golful Corcodavo si o serie de canale. Lantul principal, importanta cumpana de ape, se pastreaza la peste 4.000 metri altitudine. Din mijlocul depozitelor paleozoice si mezozoice se inalta aproximati 80 de conuri vulcanice Aconcagua de 6959 metri, cel mai mare vulcan stins de pe Glob, cel mai inalt varf din America de Sud, Tupungato de 6.550 metri, Mercerario de 6.770 metri. Altitudinile scad treptat spre sud unde singura altitudine ce depaseste 4.000 de metri este Cero San Valentino de 4.058 metri, un nunatak ce tasneste din masa ghesarilor montani. Glaciatia pleistocena a creat principalele forme de relief ale Cordilierilor Occidentali, iar glaciatia actuala este tot mai dezvoltata spre sud.

     Anzi Cordilierii Centrali se interconecteaza cu masivele din Anzii Venezuelei prin intermediul grabenului Maracaibo. In Anzii Columbiei, Cordilierii Centrali sunt delimitati de culoarele fluviale ale raurilor Magdalena si Cauca. Fundamentul cristalin e strabatut de numeroase aparate vulcanice ce se ridica deasupra limitei zapezilor permanente: Tolima de 5.620 metri, Nevado De Huila de 5.750 metri, Purace de 4.815 metri. Spre nord Cordiliera Centrala se continua cu Sierra Nevada de Santa Marta de 5.775 metri ce are caracter de horst, desparsita de Cordiliera Centrala printr-un culoar tectonic prin care trece raul Magdalena. Acest culoar tectonic face parte dintr-o depresiune tectonica mai vasta asemanatoare cu depresiunea Maracaibo din Venezuela. Spre sud, pe teritoriul Ecuadorului catena axiala este substituita in peisaj printr-o depresiune longitudinala drenata de raurile Guyas si Esmeraldas. In Anzii Centrali, incepand de la Cerro de Pasco, intre Cordiliera Occidentala si Cordiliera Orientala se interpun podisurile inalte ale Boliviei si Puna De Atacama. Podisul Boliviei (Altiplano) este al doilea podis ca extensiune din lume, cu o altitudine medie de 3.500 - 4.000 metri. Caracterul de podis este mai bine pastrat in est unde se aliniaza si marile lacuri: Titicaca, Salar Uiuni, Salar De Coipasa, Poopo. In partea vestica, Podisul Boliviei este strabatut de numeroase lanturi muntoase paralele ce au altitudini de 4.500 - 5.300 metri, cu aspect de horsturi, despartite prin depresiuni inchise endoreice acoperite cu materiale detritice si vaste trene de grohotis la contactul lor cu rama montana. In sudul Podisului Boliviei este situat un podis complex: Puna De Atacama, format dintr-o serie de podisuri cu altitudini de 3.400 - 4.000 metri, separate prin culmi inalte, de 5.000 - 6.000 metri. Poalele acestor culmi sunt inecate in materiale detritice ca in Tibet. In limitele acestor podisuri sunt situate importante lacuri cu suprafata variabila in functie de anotimp unele seaca complet in anotimpul secetos transformandu-se intr-o crusta de sare dupa cum urmeaza: Salar de Atacama, Salar de Arizaro, Salar de Antofala. Vulcanismul recent este bine reprezentat prin platouri de lave andezitice, conuri vulcanice bine conservate la Ojos Del Salado. Spre sud conservarea celor 3 aliniamente majore montane este tot mai redusa si se pun in evidenta doar doua catene muntoase propriu zise: Cordiliera de Coasta si Cordiliera Occidentala. Cordilierii Centrali si Orientali se efileaza trecand intr-o succesiune de forme mai joase ce formeaza Precordilierii. In zona Patagoniei lantul axial devine Anzii Patagoniei, in care altitudinile scad de la nord la sud. Formele glaciare sunt foarte frecvente (circuri, creste, vai), iar inaltimea maxima este atinsa in varful Tronador cu 3.410 metri. Cordiliera Centrala continua si in insula Tara de Foc cu inaltimi mai reduse in Munti Darwin de doar 2.350 metri.





     Anzi Cordilierii Orientali isi au punctul de plecare in Anzii Venezuelei, cu principala culme: Cordiliera Merida, cu orientare nord-est - sud-vest, cu structura geologica reprezentata de cristalin in zona axiala si sedimentar cutat pe flancuri formati din gresii si conglomerate cretacice si paleogene, cu zapezi perene pe culmile inalte cum ar fi varful Pico Bolivar ce masoara 5007 metri. Pe teritoriul Columbiei, Cordilierii Orientali flancheaza depresiunea raului Magdalena, cu lungime de 1.500 km, colmatata cu argile, gresii si conglomerate tertiare. Paralelismul culmilor genereaza un relief de tip jurasian ce are culmi anticlinale si vai sinclinale. Inaltimea maxima este intalnita in Sierra Madre de Cocuy 5.453 metri, acoperita de ghetari de mari dimensiuni (in cuaternar ghetarii coborau pana la 2.400 metri). Cordiliera Orientala este impunatoare pe teritoriul Ecuadorului datorita enormelor conuri de aici cum ar fi: Chimborazo, de 6.267 metri, cu 14 ghetari ce coboara radiar, Cotopaxi, de 5.896 metri, fiind- cel mai impunator vulcan activ de pe glob, Antisana, de 5.704 metri. Cordilierii Orientali fac jonctiunea cu Cordilierii Centrali in Masivul Cerro de Pasco, formand un nod orografic din care se vor ramifica spre sud alte catene muntoase importante: Cordiliera Real (varful Ancohuna, Illampu, Illimani. La sud de paralela de 32 °, lantul estic se fragmenteaza dand nastere Sierrelor Pampine, cu litologie paleozoica, tectonica ce apartine cutarilor hercinice si vulcanism tertiar, intens fragmentate de ape prin chei antecedente. Avansand spre partea septentrionala a Americii de Sud, inaltimile scad de la 3.000 metri pana la 1380 metri in Paso del Arco. Glaciatia actuala acopera suprafete din ce in ce mai mari spre sud. Anzii Patagoniei sunt insotiti la est si vest de regiuni mai joase, intens fragmentate tectonic.

     Anzii se afla intr-o zona cu o intensa activitate vulcanica si seismica concentrand aproximativ 30% din vulcanii activi ai planetei. Vulcanii cei mai inalti din lume se afla in Anzi, cel mai inalt fiind vulcanul Monte Pissis din Argentina ce masoara 6.882 merti urmat de vulcanul Ojos del Salado din Chile ce masoara 6.887 metri. Ca rezultat al proceselor vulcanice exista solfatarele, geizerele si fumarolele.

     In cadrul regiunilor de platforma se inscriu urmatoarele unitati de relief: Campia Orinoco, Campia Amazonului, Campia Argentinei, Campia Gran Chaco, Pampasul, Podisul Guyanelor, Podisul Braziliei sau Podisul Patagoniei. Campiile joase de 0 - 200 metri ocupa 55% din suprafata continentului.

     Campia Orinoco este o campie aluvionara cu o suprafata de 1.500.000 km², fiind limitata de Anzii Venezuelei in nord, de Cordiliera Orientala a Anzilor in vest si in sud de Podisul Guyanelor. In tertiar intreaga zona a functionat ca un vast golf marin, care a fost colmatat ulterior de imensele aluviuni transportate de apele ce-si au obarsia in Cordiliera Andina si Podisul Guyanelor. In partea nordica, la contactul cu muntii, se gaseste o zona piemontana larga, mai inalta si cu fragmentare de tip "riedel". Partea estica e reprezentata de o campie joasa, presarata cu muncei insulari, in timp ce in vest se gaseste o campie inalta de 300 - 400 metri (Llanos altos). Aceasta din urma are un relief de platouri structurale modelate pe o gresie tabulara si este partea cea mai lata a campiei si este fierastruita de afluentii lui Orinoco: Apure, Meta, Guaviare, care delimiteaza de fapt acele suprafete tabulare.

Campia Amazonului

     Campia Amazonului este cea mai mare campie aluvionara de pe glob masurand aproximativ 5.000.000 km². Aeasta campie este limitata de Anzi (mai precis de piemontul andin, care incadreaza campia ca un arc de cerc), de Podisul Guyanelor unde tranzitia se face prin intermediul unei zone de podisuri tabulare, presarate cu inselberguri, de Podisul Braziliei (in interiorul caruia campia patrunde sub forma unor golfuri), de Campia Orinoco, Depresiunea Parana si larg deschisa spre Atlantic, fiind strabatuta de Ecuator si drenata de Amazon si afluentii sai. Campia este aparuta intr-o regiune de coborare a platformei sud-americane, functionand ca o zona de subsidenta foarte activa cu miscari incepute in paleozoic si continuate pana azi, aceasta scufundare este insotita permanent de o colmatare intensa (de catre marile tertiare, apoi de Amazon si afluentii sai) pe mari grosimi de circa 4000 metri. Relieful se prezinta in cea mai mare parte ca un vast platou foarte coborat, cu altitudini de 25 - 100 metri, in care vaile au cursuri abia schitate, cu interfluvii plane si joase, ceea ce favorizeaza adesea producerea de remanieri ale retelei hidrografice, cel mai larg compartiment este cel vestic, mai exact la vest de Manaus. Cu toata monotonia si netezimea reliefului se remarca o serie de compartimente cu caracteristici proprii: treapta cea mai joasa (Varzea) care este o campie joasa aluviala, inundabila; treapta mai inalta Terra Firme este bine drenata si ferita de inundatii. In nord-vest, racordul dintre Campia Amazoniana si Anzii Columbiei se face printr-o zona piemontana modelata pe gresii paleogene monoclinale si depozite proluvio-coluviale. Pe gresiile din aceasta subunitate s-au format platouri structurale cum ar fi Podisul Pardos, presarat cu martori de eroziune si cu inaltimi de pana la 900 de metri. Treptat, aceste platouri grezoase coboara tot mai jos si sunt inecate de depozite proluvio-coluviale, iar spre sud trec sub depozite sedimentare lacustre neogene si cuaternare. La varsarea Amazonului s-a format o delta enorma in care fluviul se despleteste in numeroase brate care infasoara insule, dintre care unele foarte mari: Insula Marajo care este o insula granitica, partial acoperita de dune, cu o suprafata de 42.000km², fiind cea mai mare insula inconjurata de ape dulci de pe Glob. Desi Amazonul transporta o cantitate substantiala de aluviuni, delta sa este intr-un proces de degradare. Mareele puternice largesc si adancesc tot mai mult estuarele de pe gurile de varsare ale Amazonului.

     Campia Argentinei se suprapune pe bazinul Parana si este adesea numita si Campia La Plata. Fundamentul cristalin al acesteia apartine scutului brazilian scufundat, ce a fost apoi acoperit cu sedimente, la suprafata fiind cele neogene si cuaternare. Campia are are aspecte diferentiate morfologic si anume prezinta o slaba fragmentare in partea centrala de-a lungul fluviului Parana, in timp ce regiunile periferice sunt mai fragmentate.

     Campia Gran Chaco este delimitata de Anzii Centrali, mai precis de piemontul estic al acestora, de Valea Parana si de raul Salado. Relieful se inclina de la nord-vest la sud-est, conform directiei de drenaj a principalelor ape curgatoare, iar fundamentul este acoperit cu stive groase de depozite aluvionare si loessoide. Zona nordica are un caracter endoreic cu altitudini de 600 - 700 metri, numita Chaco Boreal. In zona sudica (Chaco Austral) altitudinile scad sub 200 de metri. Spre vest la contactul cu Anzii apar sierrele separate de depresiuni si vai tectono-erozive.

     Campia Pampasurilor este localizata intre Campia Gran Chaco, Podisul Patagoniei, Anzi si litoralul Atlantic si cuprinde doua unitati majore:Pampasul umed si Pampasul uscat. Pampasul umed este alcatuit dintr-o campie cu altitudinea de 100 - 150 metri, constituit din depozite cuaternare, nisipuri, argile, marne, acoperite de o cuvertura de loess. In zona central-axiala se gasesc numeroase depresiuni alungite formate prin deflatie, care adapostesc balti si lacuri. La extremitatea sudica in zona dintre varsarea Paranei si a lui Colorado se gasesc culmile Sierra Del Tandil ce masoara 600 metri si Sierra De La Ventana ce masoara 1.248 metri, doua inselberguri de varsta hercinica. Pampasul uscat sau Sierrele Pampine, se desfasoara in vest, este mai inalt si cu un relief mult mai fragmentat si mai inalt. Acesta cuprinde o serie de lanturi muntoase paralele, desfasurate pe directia nord-sud, separate de depresiuni alungite de tip bolson, adica populate cu lacuri sarate si mlastini. Sierrele Pampine reprezinta fragmente ale Scutului Brazilian antrenate si inglobate in structurile cutarilor andine, iar legaturile intre sierre si formatiunile andine sunt atat de stranse, incat nu se poate trasa o limita precisa, singurul indiciu fiind de natura structurala: in sierre metamorfismul este mult mai accentuat. Sierrele au versantii asimetrici, cei estici mai umeziti sunt abrupti, fragmentati de torenti si ravene, iar cei vestici mai arizi sunt ingropati in depozite de alterare fizica. Altitudinea unor Sierre depaseste 6.000 de metri. Sierra De Famantina are 6250 metri ceea ce explica prezenta formelor glaciare pe culmile inalte, Sierra Fiambala are 5850 metri, Sierra De Cordoba are 2884 metri, Sierra San Luis are 2150 metri . Depresiunile dintre aceste sierre au vatra acoperita cu gresii si conglomerate tertiare, depozite groase lacustre bogate in gips. Cele mai mari sunt: Medano Grande Banado si Salinas Grande un vechi lac cu apa dulce transformat intr-o depresiune cu lacuri sarate.

Podisul Guyanelor

     Podisul Guyanelor este situat in partea de nord-est a continentului, intre Campia Orinoco si Campia Amazonului. Delimitarea fata de unitatile de relief invecinate se realizeaza prin abrupturi transante suprapuse unor linii majore de falii. Fundamentul este in cea mai mare parte platforma bietajata; sisturile cristaline apar la zi in nord, iar sedimentarul (paleozoic si mezozoic) se prezinta sub forma unor strate orizontale sau cvasiorizontale. Intreaga unitate a fost supusa unei intense peneplenizari ce are altitudinea medie a peneplenei de 500 - 600 metri, in urma careia, in nord predomina suprafetele usor ondulate modelate in sisturi cristaline (peste care se ridica martori de eroziune mai rezistenti, formati din intruziuni granitice si cuartitice), iar in partea central-sudica se intalneste un relief tabular, format pe sedimentarul de cuvertura in care se impun gresiile cretacice, reprezentat de suprafete structurale dispuse in trepte si marginite de abrupturi. Cele mai inalte portiuni din Podisul Guyanelor se aliniaza sub forma unor sierre: Sierra Parima de 1.500 metri in vest, Sierra Pacaraima cu Roraima de 2.772 metri, alcatuita din gresii cuartitice si Masierra Gran Sabana, pe al carui flanc nordic este situata cascada Angel. Intre Podisul Guyanelor si tarmul atlantic se intinde o campie litorala cu latimi pe alocuri de 200 - 300 km, in mare parte aluviala care prezinta numerosi martori de inecare la contactul cu podisul, iar in zona de tarm este inmlastinita.

     Podisul Braziliei, situat intre Campia Amazonului si Campia Argentinei, are aspectul general al unei platforme inclinata spre nord si nord-vest. Intre tipurile de forme de relief prezente aici, frecvente sunt: suprafetele cristaline intens nivelate si fragmentate de vai, platformele structurale sculptate in depozite sedimentare, cu larga desfasurare in partea centrala si sudica, cuverturile de lave in nord-vest si sierrele inalte, inaltate in tertiar, la periferia de est a podisului. Principalele subunitati teritoriale sunt: Podisul Braziliei de nord-est, Podisul Braziliei de Nord, Podisul Braziliei Centrale, Podisul Braziliei de Sud-Est, Podisul Braziliei de Sud si Podisul Patagoniei.

     Podisul Braziliei de nord-est este suprapus pe suprafetele de nivelare modelate pe cristalin, deformate tectonic spre est prin ridicari ce au dat nastere unui relief de sierre inalte: Sierra Borborema de 1100 metri, Sierra Espinacho cu varful Itambe ce masoara 2033 metri, alcatuite din granite, sisturi cristaline si sedimentar paleozoic. In zona interioara se intalnesc suprafete structurale de tip chapadas cu inatimi cuprinse intre 500 - 800 de metri modelate pe gresiile ce acopera fundamentul.

     Podisul Braziliei de Nord are altitudini sub 300 - 400 metri, insa, din monotonia peneplenei, aici se ridica o serie de martori granitici. Raurile care-l strabat Tapajos, Tocantins si Xingu formeaza numeroase repezisuri si cascade.

     Podisul Braziliei Centrale imbraca si el forma unei peneplene fosile ce reteaza roci de varsta diferita. Rocile dure cuartitele genereaza sierre, raurile formeaza cascade (Iguacu, Grand Parana). Intre subunitati se detaseaza Podisul Mato Groso ce se desfasoara intre Raul Araguaia si Depresiunea Mamore, format prin ridicarea platformei cristaline, acoperita de gresii rosii monoclinale. Relieful de tip chapadas de aici prezinta martori eruptivi si sierre mai inalte ce joaca rolul unor interfluvii ale afluentilor Amazonului (Madeira, Tapajos, Xingu). Spre vest podisul e marginit de Sierra Dos Parecis, un abrupt de 200 - 400 metri, alcatuit din gresii rosii si bazalte.

     Podisul Braziliei de Sud-Est prezinta cele mai mari altitudini datorita intensitatii maxime a miscarilor de basculare a soclului brazilian. Predomina asadar Sierrele cu altitudini mari: Sierra De Matiqueira ce masoara 2.821 metri si care strajuieste Golful Rio de Janeiro, Sierra De Bandeira cu 2884 metri si Sierra Dos Organos cu 2.300 metri. Toate aceste culmi tesite sunt formate din roci cristaline, granite, (gnaise extrem de rezistente la eroziun). Procesul de descuamare a domurilor granitice a generat spectaculosul relief al "capatanilor de zahar".

     Podisul Braziliei de Sud se caracterizeza printr-o faliere intensa care a generat o serie de trepte de relief cu altitudini ce urca pana la 800 - 100 metri, usor inclinate spre vest. Revarsarile de lave vulcanice constituite din diabaze si bazalte au dus la individualizarea unuia dintre cele mai extinse platouri vulcanice din lume, cu o suprafata de aproximativ 800.000 km². Lavele au fost depuse initial intr-o chiuveta tectonica, rezultand o clasica inversiune de relief.

Podisul Patagoniei

     Podisul Patagoniei, situat intre Raul Colorado in nord si Stramtoarea Magellan in sud, este cel mai mic dintre podisurile sud-americane. Prezinta o structura tabulara, usor deranjata tectonic. Fundamentul cristalin apare la zi, pe suprafete reduse, in partea nordica, iar cuvertura depozitelor mezozoice si a lavelor vulcanice miocene este tot mai groasa pe masura inaintarii spre sud. Miscarile andine au avut repercusiuni asupra Podisului Patagoniei, prin bombarile si coborarile largi care se succed de la nord la sud, bombarile mai accentuate fiind in nord, prin falieri si dislocari. In est, in zona litoralului atlantic, succesiunea de bombari-lasari se pune mai bine in evidenta prin prezenta golfurilor largi si adanci ce corespund zonelor de lasare si a peninsulelor ce corespund zonelor de ridicare.

     Desertul Atacama este un desert de coasta ce s-a format datorita curentilor marini reci ce satureaza aerul si care au rolul de a elimina precipitatiile din atmosfera. Desertul Atacama este cel mai arid desert, din lume, unde precipitatiile sunt de 1,8 mm la 10 ani. Desertul se afla situat pe coasta de nord vest sudamericana in nordul statului Chile limitat la vest de coasta Pacificului, la nord de Peru si la est de Bolivia si Argentina.

     Evolutia paleogeografia a Americii de Sud, clima, relieful sau actual, au favorizat dezvoltarea unei retele hidrografice dense cu artere puternice, O buna parte din continent era exondat inca din mezozoic, astfel ca unele rauri sunt foarte vechi. Totodata, regiunile cele mai timpuriu exondate au o fragmentare slaba de campie si podisuri, ceea ce a permis dezvoltarea unor retele de rauri lungi, cu numerosi afluenti. Cordiliera andina, pe culmile careia trece principala cumpana de ape din America de Sud, ocupa o pozitie marginala, fiind situata pe tarmul Oceanului Pacific, departe deci de tarmul Atlantic, ceea ce face ca reteaua hidrografica exoreica sa fie orientata spre Oceanul Atlantic in proportie de 84.3% si spre Oceanul Pacific doar in proportie de 7.7%. Teritoriile fara scurgere spre ocean sau lipsite complet de scurgere ocupa suprafete mici in America de Sud, acestea sunt Podisurile inalte ale Anzilor Centrali, o parte din Grand Chaco, Desertul Atacama etc. Raurile tributare Oceanului Atlantic includ arterele situate in zona ecuatoriala si in apropiere, cu ape bogate: Magdalena, Orinoco, Essequibo, Amazon, Sao Francisco, Prana (La Plata), precum si raurile de la sud de estuarul La Plata ce strabat Podisul Patagoniei, suportand conditii climatice aride, cu pierderi mari prin evaporatie cum ar fi: Colorado, Rio Negro, Chubut, Deseado sau Chico.

     Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, care inregistreaza la varsare in estuarul sau valoarea de 219,000 m³/s, respectiv fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume, acesta are 6,915,000 km²), acoperind cinci tari ale Americii de Sud: Brazilia (62.4%), Peru (16.3%), Bolivia (12.0%), Columbia (6.3%) si Ecuador (2.1%). Fluviul Amazon, la fel ca Dunarea, curge de la vest spre est, paralel cu Ecuatorul. Izvoarele Amazonului se gasesc in masivul peruan Nevado Mismi, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca si la 110 km nord de orasul peruan Arequipa, gasindu-se pe raul Apurimac, care este afluentul lui Ucayali, care la randul sau este afluent al Amazonului. Determinarea izvoarelui marelui fluviu au fost fost stabilite in 1971 de catre expeditia condusa de Loren McIntyre si confirmate de alte surse, printre care se pot mentiona National Geographic.

     Orinoco este al treilea fluviu din America de Sud, cu o lungime de 2.500 km, drenand o suprafata de peste 1.000.000 km² izvoraste din Podisul Guyanelor, primind afluenti bogati din Anzi. se gaseste in zona subecuatoriala a emisferei nordice, alimentandu-se in principal din ploi care genereaza debitele maxime vara si toamna, cu cresterea nivelului pana la 15 metri in lunile septembrie-octombrie. In cursul superior al lui Orinoco exista unul dintre cele mai interesante cazuri de difluenta de pe Glob: in aval de localitatea Esmeralda, din albia lui Orinoco se desprinde un brat, Casiquiare, care se indreapta spre Rio Negro din bazinul Amazonului). Orinoco se varsa in Oceanul Atlantic printr-o delta de 41.000km², strabatuta de 35 brate.

     Magdalena are o lungime de 1.550 km si o suprafata a bazinului hidrografic de 240.000km², izvoraste din apropierea ecuatorului, din Cordiliera Centrala a Anzilor Columbieni si debuseaza in Marea Caraibilor printr-o delta. Afluentul sau principal este Cauca, iar regimul de scurgere este determinat de climatul subtropical, cu ploi bogate care provoaca ape mari in aprilie-mai, septembrie-noiembrie, apele mici inregistrandu-se in iulie-august, decembrie-martie.

     Rio Colorado are o lungime de 1.200 km, un bazin hidrografice de 350.000km² si izvoraste din Anzii Chilieni, prin Rio Grande si Barrancas. Dupa unirea celor doi afluenti, valea se adanceste mult in piemontul preandin, parcurge apoi cateva trepte ale Podisului Patagoniei pana intra in campia litorala. Raul nu mai primeste nici un afluent datorita conditiilor climatice semiaride. Se varsa in Oceanul Atlantic printr-o mica delta, la cca.100km sud de orasul port Bahia Blanca.

Nahuel Huapi

     Cateva mii de lacuri glaciare se afla in Anzii de Sud si Patagonia, insa marea majoritate au dimensiuni mici si putine depasesc 300 - 500 km². Majoritatea sunt situate la granita dintre Chile si Argentina: Nahuel Huapi ce are o suprafata de 535 km² si 300 metri adancime maxima, Buenos Aires cu o suprafata de 2.240 km², Argentino cu o suprafata de 1.300 km² si o adancime maxima de 300 metri, Viedma cu o suprafata de 1.100 km².

     Lacul Titicaca sau Lacul Frumos situat in podisul andin Altiplano, inconjurat de Anzii Cordilieri la granita dintre Peru si Bolivia se afla la o altitudine de 3812 metri si are o adancime medie cuprinsa intre 140 si 180 m, atingand maxima de 280 m. Partea de vest a lacului apartine regiunii peruane Puno, iar cea estica departamentului bolivian La Paz. Din anul 1862 detine recordul mondial al celei mai inalte cai navigabile din lume pentru nave de mare tonaj, de asemenea, este si cel mai mare lac din America de Sud, cu o suprafata de 9710 km². In lacul Titicaca se arsa peste 25 de rauri si are 41 de insule, unele dintre ele dens populate. Titicaca isi mentine nivelul apelor datorita ploilor si topirii zapezilor de pe muntii din vecinatatea podisului Altiplano. Din el se formeaza raul Desaguadero, care curge spre sud, prin Bolivia pana la Lacul Poopo. Acestuia i se datoreaza mai putin de cinci procente din pierderile de apa, restul fiind rezultatul evaporarii ca urmare a vanturilor si soarelui, puternice la aceasta altitudine.

     Lagunele sunt numeroase mai ales in zona litoralului nordic dintre care merita amintite: Maracaibo, cea mai mare laguna de pe Glob cu 20.000 km² si o adancime maxima de 250 metri. Aceasta este de fapt o laguna inchisa, legata de Golful Venezuelei printr-o portita.

     Cascada Angel se gaseste in sud-estul Venezuelei, fiind cea mai inalta cascada din lume cu cei 978 de metri. Cascada are o treapta la 805 metri. Cursul cascadei este un afluent al raului Rio Carrao si cade de pe Auyan-Tepui un platou muntos. Pe timpul caderii apei, mai ales in anotimpul secetos, apa este pulverizata, picaturile de apa se preling pe peretii stancosi fiind colectate intr-o vale adanca intr-un rau torential, dupa un traseu scurt, urmeaza inca o cadere de apa de 200 metri adancime. Alimentarea cascadei cu apa, este realizata prin furtuni cu ploi torentiale, fiind colectate pe suprafata platoului, la marginea acestui platou gasindu-se cascada.

     In Nordul continentului se gaseste un climat intertropical calduros vara si ploios iarna, un climat montan, dar si un climat ecuatorial. In centrul Americii de Sud se gaseste un climat intertropical, ecuatorial, montan dar si un climat al deserturilor tropicale, iar in sudul continentului se gasesc climaturi subtropicale, temperat-oceanice, montane. Deasupra Americii de Sud pe timpul ierni, presiunea atmosferica este relativ scazuta, cele mai mici valori inregistrandu-se in zona ecuatoriala, datorita incalzirii puternice de aici. Anticiclonii tropicali din Pacific si Atlantic se deplaseaza in acest sezon mai spre nord mai aproape de ecuator. La latitudini tropicale, vanturile bat dispre ocean spre continent pe tarmul estic, in timp ce spre tarmul vestic vanturile bat spre nord-vest sau se dirijeaza in lungul tarmului de la sud la nord. In sudul continentului predomina vanturile de vest, deplasarea vest-est a maselor de aer facandu-se in cadrul periferiei sudice a anticiclonului pacific. In timpul verii australe, regiunea depresionara se gaseste la latitudini tropicale in timp ce ariile anticiclonale continua sa actioneze deasupra oceanelor la aceleasi latitudini. Pe continent se mai instaleaza o minima tropicala in zona Gran Chaco si un anticiclon polar deaupra Patagoniei. In concordanta cu distributia zonelor de mare si mica presiune atmosferica, in partea de nord a continentului pana la ecuator predomina alizeele de nord-est. Mai spre sud pana la 38-40 ° latitudine sudica tarmul vestic se afla sub influenta anticiclonului pacific iar tarmul estic sub influenta anticiclonului atlantic. In legatura cu aceasta, pe tarmul de vest bat vanturi dinspre sud spre sud-vest, iar pe tarmul estic dinspre est spre sud-est. In partea cea mai sudica bat aceleasi vanturi de vest ca si iarna dar deplasate mult mai spre sud.

     Iarna, temperatura aerului este neuniform distribuita, de-o parte si de alta a ecuatorului (10 °N si S), temperatura medie a lunii iulie este in jurul valori de 25 °C in zona de campie si 14 - 15 °C in zona de munte la altitudini de 2.500 – 3.000 metri. La sud de paralela de 10 °S temperaturile scad brusc, la paralela de 20 °S, temperaturile medii in iulie ajung in jurul valori de 20 °C, iar la 40 °S se ajunge la 5 °C. In extremitatea sudica se ajunge la temperaturi negative. Pe timpul verii temperatura aerului este ridicata pe tot continentul, astfel la nord de paralela de 35 °S diferentierile regionale termice sunt neinsemnate de 25 °C in regiunile joase si 13 - 15 °C la 2500 - 3000 metri. La sud de paralela de 35 °S temperatura lunilor de vara scade foarte repede, in extremitatea sudica ajungand la sub 10 °C. Temperaturile foarte mici din luna de vara din Patagonia se explica prin aceea ca masa continentala ingusta nu ofera conditii de transformare a maselor de aer oceanice ce vin din vest, mereu improspatate de vanturile de vest.

Arborele dr cacao

     Vegetatia Americii de Sud se remarca printr-o mare bogatie de specii, bogatie ce se explica prin pozitia geografica dar si prin evolutia paleogeografica. Partea nordica a Americii de Sud pana pe la 40 °S formeaza regiunea floristica neotropicala, iar partea sudica a continentului intra in limitele regiunii floristice antarctice. Flora Anzilor difera in mare masura de flora estului extraandin deoarece s-a format mult mai tarziu, pe masura ce Cordiliera andina s-a ridicat. Flora Americii de Sud este foarte bogata in endemisme chiar si in regiunea antarctica, care e mai saraca in specii, dar numarul endemismelor e mare. Cordiliera Anzilor impune o distribuire spatiala a diverselor tipuri de vegetatie (fata de estul extraandin). In vestul andin se impune zonalitatea verticala, iar in est cea latitudinala. Mari suprafete in America de Sud sunt acoperite cu paduri tropicale umede (padurea ecuatoriala), numite de Humboldt "hilea" iar de braziliei "selvas", acestea ocupa cea mai mare parte a bazinului amazonian si o parte a bazinului Orinoco. Padurea ecuatoriala sudamericana se caracterizeaza prin mare bogatie de specii, endemism pronuntat, aspect heterogen (cu genuri si specii amestecate), cu stratificare complicata ce poate sa ajunga la 12 etaje. Arborii din etajul superior pot atinge 80 - 100 de metri inaltime, cuprinzand numerosi palmieri ca: Ceiba pentandra, Raphia vinifera, sau peste 30 de specii de cocotieri. In hilea sudamericana cresc si unele specii intrate in cultura: Theobroma cacao (arborele de cacao), Hevea brasiliensis (arborele de cauciuc), totodata cresc si numeroase liane si epifitele. Nu lipsesc nici esentele cu lemn pretios cum ar fi palisandrul sau abanosul. Pe flancul estic al Anzilor hilea urca pana la 1.000 - 1.500 metri, la periferia sa sudica, in Podisul Braziliei, exista o banda ingusta de paduri alcatuite aproape complet din palmieri. Spre sud si spre nord, in limitele climatului subecuatorial cu sezon secetos, padurea tropicala umeda cedeaza locul savanelor si padurilor uscate. Savanele ocupa spatiile cele mai largi la sud de padurea ecuatoriala, unde sunt si foarte diversificate: campo limpo, adica "savana curata, limpede, lipsita de arbori, fara tufisuri" formata din ierburi inalte in care predomina gramineele (Paspalum, Andropogon, Aristida), alaturi de care cresc composee si leguminoase, aceasta este raspandita in Podisul Braziliei, la sud de paralela capitalei Brasilia; campo sujo sau "savana patata", "murdara" care este o savana cu tufisuri rare, copaci scunzi izolati sau palcuri rare de padure xerofitica; campo cerrado sau "savana inchisa" care este o savana cu tufisuri si palcuri de padure din arbori scunzi, care sunt dominante. In savana sudamericana sunt raspanditi arbori cu coroana sub forma de umbrela, cactusi arborescenti si euforbiacee, alaturi de alte plante xerofitice suculente. In nord-estul Podisului Braziliei creste o padure rara, tipica, padure ce se numeste caatinga, ceea ce in limba tupi inseamna vegetatie sau padure alba.

     Vegetatia subtropicala ocupa in America de Sud o suprafata relativ mica, dar este destul de diferentiata ca aspect. In sudul si sud-estul Podisului Braziliei unde precipitatiile sunt abundente cresc paduri subtropicale in care abunda speciile de Araucaria, in subarboretul acestor paduri creste ceaiul de Paraguay (Ilex Paraguaiensis). Pampasul este o formatiune stepica raspandita in partea central estica a Argentinei si este alcatuita din specii sudamericane de graminee, din genurile care cresc in stepa Europei. Pampasurile sunt azi complet destelenite formand granarul Argentinei. Spre vest si sud-vest precipitatiile sunt tot mai reduse, pampasurile trecand intr-o stepa degradata si apoi in semideserturi. In Patagonia, de exemplu, creste o vegetatie de ierburi scunde si rare, cactusi pitici si plante sub forma de pernuta din genurile Azorella si Bolax. Pe fatada pacifica a continentului, la latitudinea Patagoniei, in conditiile de clima foarte umeda si racoroasa, cresc paduri bogate in masa vegetala si in specii. Vegetatia Anzilor este dispusa in etaje altitudinale, cu diferentieri substantiale intre compartimentele montane de la diferite latitudini, fiind formata din paduri de foioase si de conifere.

     Fauna Americii de Sud este bogata datorita conditiilor de dezvoltare extrem de variate si favorabile, aici sunt extinse suprafetele deschise, cu vegetatie ierboasa de tufisuri, ce au permis dezvoltarea ierbivorelor, apoi carnivorelor, exista regiuni montane, cu conditii de dezvoltare a unor elemente faunistice proprii, mari suprafete sunt ocupate de paduri tropicale umede. Dintre elementele faunistice mai importante sunt: condorul raspandit in zona inalta a Anzilor Ecuadorului, pana pe stancile tarmului sudului, nandul (Rhea darwin raspandit din podisurile Boliviei pana in Patagonia de sud), lama raspandita in zona alpina a Ecuadorului si Perului, panain sud, in Campiil Patagoniei si Tara de Foc cu doua specii salbatice: guanaco si vigonia si oua specii domestice: lama propriu-zisa, alpaga. In Anzi exista si unele elemente relicte: marsupiale, cerbul pudu (Pudu pudu) in Anzii Chilieni, ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus) in Anzii din Peru si Chile). In pampasurile argentiniene alaturi de nandu se mai intalnesc: viscacia-viscacia un echivalent al marmotei de stepa, tuco-tuco (Ctenomys magellanicus), mara (iepurele de pampas), pisica pampasurilor (Felis pajeros), micul cerb de pampas (Odocoileus bezoarcticus), nutria, tatui, cainele lui Magellan (Canis Magellanicus) (cel mai mare dintre carnivorele din America de Sud, raspandit in padurile de fag ale Tarii de Foc, Patagoniei, Chile). Padurea se remarca prin prezenta unei lumi animale foarte variate si bogate, nicaieri pe suprafata Globului nu se intalneste o fauna atat de adaptata la viata arboricola. In general, subregiunea braziliana este patria maimutelor (maimute urlatoare, maimute capucini, maimute matasoase), tapirilor (Tapirus americanus), lenesilor (Bradypus trydactilus). Carnivorele sunt de asemenea numeroase: ursuletul cu nas (Nasus rufa), vidra uriasa braziliana, cainele primitiv, jaguarul (Panthera onca). Lor li se adauga o variata fauna de rozatoare printre care amintim porcul spinos cu coada prehensila (Cercolabes prehensilis), veverita braziliana, porcul de apa capibara, aguti, paca. Interesante sunt indeosebi tatuul (Priodontes giganteus) si furnicarul (Myrmecophaga). Extrem de variata este lumea pasarilor, unde se regasesc tucanul, colibri, papagali, pasarea clopot, pasarea-olar etc. Pestii au ca reprezentanti specifici tiparul electric (Gymnotus electricus) si piranya. De o bogatie fara seaman este lumea insectelor, in majoritatea lor necunoscute inca, din care nu lipsesc paianjeni uriasi (Avicularia).

Broasca testoasa uriasa

     Insulele Galapagos au o fauna proprie cu un pronuntat caracter endemic, dintre endemismele faunistice merita amintite: porumbelul Nasapelia, anumite specii de cormorani, cocostarci, pinguinul de Galapagos (Spheniscus manduculus) (cel mai nordic element al acestui gen), broasca testoasa uriasa (Testudo elephantopus). In Insulele Falkland traiesc pinguini, albatrosi, pescarusi, o musca fara aripi, insecta lui Racovita (Antarctica racovitzai) etc. Datorita conditiilor restrictive de climat si suprafetei reduse a ariei continentale numarul si varietatea speciilor de animale este redus.

      Cele mai importante resurse minerale ale Americii de Sud sunt aurul, argintul, minereul de fier, staniul si petrolul. Numeroasele resurse minerale ale tarilor Americii de Sud le-au adus acestora venituri mari, mai ales in timpul razboaielor sau al perioadelor de crestere economica ale tarilor industrializate, insa cu toate astea, concentrarea asupra producerii unei singure marfi de export a impiedicat in numeroase cazuri dezvoltarea si diversificarea economica. Fluctuatia preturilor marfurilor pe piata internationala a a determinat de-a lungul vremii atingerea maximelor si minimelor economice ale tarilor Americii de Sud, cauzand de multe ori instabilitate politica extrema. Acest fapt a dus la eforturi de diversificare a productiei cu scopul de a nu mai fi economii concentrate exclusiv pe producerea unei singure marfi pentru export.


 Numele tarii sau al  
 teritoriului si drapelul  
 Regiunile Americii  
  de Sud  
 Zona  
( km² )
 Nr. populatie  
 ( 2011 )  
 Densitatea  
 populatiei km²
 Capitala  
 Argentina Argentina America de Sud 2,791,810 41.281.631 14,8 Buenos Aires
 Bolivia Bolivia America de Sud 1.098.581 10.290.003 9.36 Sucre1, La Paz2
 Brazilia Brazilia America de Sud 8.514.877 192.376.496 22,6 Brasília
 Chile Chile3 America de Sud 756,626 17.248.450 22,79 Santiago de Chile
 Columbia Columbia America de Sud 1,141,748 46.366.364 40,6 Bogota
 Ecuador Ecuador America de Sud 272.046 15.007.343 55,1 Quito
 Georgia de Sud si Insulele Sandwich de Sud Georgia de Sud si
  Insulele Sandwich de Sud4
America de Sud 3.903 20 0,005 Grytviken5
 Guiana Franceza Guiana Franceza6 America de Sud 86.504 191.000 2,2 Cayenne
 Guyana Guyana America de Sud 214.999 858.863 4 Georgetown
 Insulele Falkland Insulele Falkland America de Sud 214.999 858.863 3,5 Stanley
 Paraguay Paraguay America de Sud 406.752 6.454.548 14,2 Asuncion
 Peru Peru America de Sud 1.285.216 29.496.000 23 Lima
 Surinam Surinam America de Sud 163.820 487.024 2,7 Paramaribo
 Uruguay Uruguay America de Sud 176.215 3.286.314 18,65 Montevideo
 Venezuela Venezuela America de Sud 916,445 29.335.489 32 Caracas
 


1 Sucre este capitala constitutionala.
2 La Paz este capitala administrativa.
3 Include Insula Pastelui, un teritoriu in Oceanul Pacific, care face parte din Oceania.
4 Georgia de Sud si Insulele Sandwich de Sud sunt considerate uneori ca facand parte din Antarctida.
5 Mai este cunoscuta si sub numele de King Edward Point.
6 Datele se refera doar la Guyana Franceza, o regiune si un departement de peste mari francez, fara a include date despre Franta.


Continentul sud american in imagini:
  Muntii Anzi   Lacul Titicaca   Desertul Atacama   Muntele Roraima   Pinguinul de Galapagos