Calator pe mapamond

Africa este al doilea continent al Pamantului atat ca marime, cu cele peste 30 de miioane de km² cat si ca numar de persoane cu cei peste 1 miliard de locuitori (estimare facuta in 2009). Continentul negru este unic atat prin faptul ca este situat simetric fata de Ecuator, cat si a faptului ca este traversat de Ecuator si de cele doua tropice a Racului - 23° 30' latitudine nordica si a Capriconului - 23° 30' latitudine sudica.

Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pamant, astfel ca originea rasei umane isi are punctul de inceput undeva in Africa de-a lungul vaii Marelui Rift African ce traverseaza Etiopia si Kenya unde au fost descoperite cele mai vechi schelete ale inaintasilor oamenilor de azi. Incepand cu secolul 19, dar mai ales pe parcursul secolului 20, diversi antropologi au descoperit fosile si alte dovezi ce atesta prezenta in Africa a unor specii umanoide ce au trait in urma cu 7 milioane de ani. De-a lungul perioadei preistorice, in Africa nu au existat state organizate, continentul fiind locuit de grupuri de vanatori si culegatori, organizate in structuri tribale, precum Khoi si San, cunoscuti si sub numele de bosimani. Majoritatea urmasilor de azi ai bosimanilor traiesc in Botswana si Namibia, iar limba vorbita de ei este considerata cea mai veche limba ce a supravietuit pana azi. Izvoarele scrise a istoriei africane apar in jurul datei de 3300 i.e.n, odata cu dezvoltarea civilizatiei egiptene. Alte civilizatii puternice ce apar in Africa in aceasta perioada sunt Imperiul Axumit din Etiopia, regatul Nubian, Cartagina, regatele Sahel-ului (Ghana, Mali, Songhai) si Marele Zimbabwe. Primele avanposturi comerciale europene sunt infiintate in Africa de catre portughezi incepand cu 1482, principalele marfuri comercializate fiind aurul, fildesul, mirodeniile si sclavii. Odata cu descoperirea Americii, comertul cu sclavi ia avant, aceasta practica barbara fiind abolita abia in secolul XIX. Tot atunci incepe o cursa febrila de colonizare a Africii de catre natiunile europene, cea mai mare parte a continentului (cu exceptia Etiopiei) intrand sub stapanirea Angliei, Frantei, Olandei si a celorlalte puteri coloniale. Statele africane incep sa-si castige suveranitatea la mijlocul secolului XX, astfel ca azi in Africa se gasesc 54 de state recunoscute (precum si alte teritorii), ale caror granite au fost insa trasate in perioada coloniala.

Continentul african este constituit dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit putine modificari in perioadele glaciare mai recente si unde structurile de platforma au o dezvoltare larga, deci continentul are un contur putin articulat si aproape lipsit de golfuri. Tarmul spre Atlantic este rectiliniu iar in fata sa valurile au ridicat o bariera de nisip. In Golful Guineei, cordoanele de nisip bareaza in spatele lor lagune.

Amplasarea sa geografica il situeaza intre Oceanul Atlantic la vest, Marea Mediterana la nord, iar la est Marea Rosie si Oceanul Indian. Limita fata de Europa urmareste stramtoarea Gibraltar pe o lungime de 13 km si tarmul sudic al Marii Mediterane, cu 2 golfuri importante: Sirta Mare si Sirta Mica. Limita fata de Asia incepe de la Canalul Suez, trece prin Marea Rosie, stramtoarea Bab el Mandeb si Golful Aden. In est se afla Oceanul Indian, cu un tarm foarte regulat, lipsit aproape complet de golfuri si insule. Singura peninsula importanta este cea a Somaliei ce patrunde adanc in ocean, limitand spre sud Golful Aden. Cea mai mare insula, despartita de continent prin stramtoarea Mozambic si una din cele mai mari insule de pe glob, ocupand locul patru este Madagascarul, cu o suprafata de peste 580. 000 km². In vest, tarmurile Africii sunt scaldate de apele Oceanului Atlantic unde se afla cel mai mare golf african, ce se deschide larg spre Atlantic, cel al Guianeei, separat de delta fluviului Niger in Golful Benin, situat in vest, si Golful Biafra, in est. Aproape de tarmul african se gasesc insulele Canare ce apartin de Spania si insulele Capului Verde. Extremitatile continentului african sunt:

Partea central-nordica a continentului este formata de cel mai intins desert de pe glob, desertul Sahara ce face discordanta de cei mai inalti munti ai continentului Kibo-Kilimanjaro din Tanzania, care ajung la 5895 metri. Punctul cel mai jos al Africii este Lage Assal aflat in Etiopia si se gaeste la 156 metri sub nivelul marii. Totodata continentul negru este strabatut si de cel mai lung fluviu din lume, Nilul ce masoara 6671 km. In nord-est exista depresiunea Afar, paralela cu tarmul vestic al Marii Rosii, considerata ca singurul loc de pe glob unde poate fi studiata la zi deriva continentelor. In parcul natural Serengeti din Tanzania, pe o suprafata de 14.503 km², se gaseste o fauna bogata de circa un milion de leoparzi, lei, elefanti si alte animale specifice zonei.

Africa este singurul continent care are suprafete aproximativ egale in emisfera nordica si emisfera sudica, cu un relief putin variat, care in general ia aspectul unui podis intins cu altitudinea medie de 750 metri, altitudinea maxima a continentului este de 5895 metri (Varful Kilimanjaro). Din punct de vedere a inaltimilor Africa poate fi impartita in trei grupe, astfel deosebim Africa joasa ce cuprinde Sahara, Sudan, Guineea si Depresiunea Zair cu altitudinea mai mica de 500 metri, Africa inalta ce cuprinde Abisinia si Somalia si Africa de Sud, constituita din podisuri inalte de peste 1000 metri. Din intregul sistem montan al Africi doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul muntilor africani reprezentand mari zone de grupa atat marginile inaltate ale Marelui Graben Est-african (Podisul Abisiniei si Podisul Somaliei) cat si munti, podisuri ridicate tectonic (Ahaggar, Air, Tibesti) si horsturile (Muntii de Cristal si Muntii Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-african sunt legate puternice eruptii vulcanice, care au dat nastere vulcanilor Kilimanjaro 5195 metri si Elgon 4322 metri. Depresiunile sunt largi si limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger precum si cele din Sahara, iar campiile sunt restranse si de scufundare recenta: Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului si Somaliei.

Desertul african este asemanator unui peisaj lunar, cu munti inalti, colturosi, ce rasar dintr-o imensa masa de nisip aflata in continua miscare. Un asemenea masiv muntos, Ahaggarul sau Hoggarul cu o vechime de peste 2 milioane de ani, inalt de peste 3000 metri, care acopera o suprafata de aproape 530.000 km², fiind situat ca o insula in mijlocul oceanului de nisip saharian. Altitudinea desertului variaza de la -132 metri sub nivelul marii in oaza Kattara din Egipt pana la 3415 metri in varful Emi Koussi.

Denumirea Sahara provine din limba araba - "Sahara" in dialectul Tuareg inseamna "desertul de nisip". O alta ipoteza este aceea ca proveninta expresiei ar fi "sahraa" sau "es-sah-ra" ce inseamna sterp, steril. Romanii au numit sinutul din sudul provinciei Cartagina "Deserta" ca sinut nelocuit, parasit. In Evul Mediu era numit pur si simplu "Marele Desert", iar in secolul al XIX-lea a primit denumirea de azi - "Sahara". Arabii denumesc Sahara "Bahr bela ma" ce ar insemna "Mare fara apa". Sahara este una dintre cele mai aride regiuni de pe glob, astfel, in regiunea sahariana Tanezrouft, aflata in inima Saharei sunt copii care pana la varsta de 7 ani nu au ajuns sa stie de stopii de ploaie decat din povestirile celor varstnici. In unele parti din desertul Libiei pot trece 10 sau chiar 11 luni fara a se ivi macar un nor pe cer, pentru ca, in cateva minute, in aceleasi locuri, sa cada uneori precipitatii de 4-50 mm de o ploaie torentiala. Intinzandu-se pe mai mult de o treime din continent, Sahara este cel mai mare desert din lume, cu aproximativ 9.065.000 km² suprafasa totala. Topografia sa include zone pietroase, zone cu dune de nisip si numeroase oceane de nisip cu inaltimi de la sub 80 de metri sub nivelul marii pana la peste 3.350 m in muntii Ahaggar si Tibesti. Sahara este impartita in mai multe regiuni: desertul libanez, desertul nubian si desertul vestic din Egipt, chiar la vest de Nil. Desertul este foarte saracacios in precipitatii, astfel ca singurele zone izolate irigate de raurile subterane ce izvorasc din Munsii Atlas fiind oazele. In est, apa Nilului face pamantul fertil pe portiuni restranse.

Desertul Kalahari are o suprafata de circa 259.000 km² acoperind mare parte din Botswana, regiunea de sud-vest a Africii de Sud si vestul Namibiei. Pe platoul desertului se incruciseaza santuri formate de raurile acum secate si arbori pipernicisi. Aici se ridica si cativa munti cu inaltimi reduse (Karas, Huns). In Africa de Sud, langa granita cu Namibia se afla Parcul Nasional Kalahari Gemsbok, unde traiesc grupuri mari de animale salbatice.

Saheul este o regiune in Africa, care ocupa o suprafata de 4 milioane de km², care face tranzatia intre savana si pustiul Sahara, traversand Senegalul, Mauritania, Mali, Volta Superioara, Niger, Ciad si partea centrala a Sudanului, pe o lungime de 6500 km. Numele regiunii, vine de la cuvantul arab Sahel care inseamna "margine sau brau periferic". Saheul este o zona in care ierburile devin dominante, luand locul boschetelor arborescente ale savanei. Incepand din octombrie, sapte luni de zile nu cade o picatura de apa. In aceasta perioada ierburile se usuca, pamantul crapa, multe rauri, fluvii si lacuri seaca. Prin despaduri, in unele cazuri, desertul inainteaza cu 50 km pe an, la anii de seceta prelungita. Sahelul este o regiune geografica deosebit de originala, a carei identitate este rezultatul complex atat al interactiunii factorilor generali si locali, climatici, biotici si geomorfologici, cat si al interventiei tot mai active a omului asupra intregului ecosistem. Originalitatea sa deosebita consta, inainte de orice, in situatia de zona intermediara, de trecere dar si de legatura, in acelasi timp, intre Sahara si savanele sudaneze. Prin simplitate si uniformitate, relieful accentueaza caracterul de omogenitate al peisajului sahelian. Peste tot aici predomina formele plane, reprezentate fie prin podisuri netede, aparent suspendate deasupra imprejurimilor si marginite de versanti abrupti, fie prin campii joase, imense. Ca si in cea mai mare parte a Africii, orizontalitatea domina si relieful sahelian. Deseori aceasta trasatura este subliniata si mai mult de un fel de cruste, feruginoase, aidoma unor imense carapace, ce acopera la suprafata formele reliefului respectiv.

Podisurile sunt formate, de obicei, din straturi groase, orizontale, de gresii, motiv pentru care ele sunt joase, plate, fara a depasi cateva sute de metri, insa au versantii abrupti, ceea ce le da aspectul unor fortificatii naturale, asa sunt Tagant, Assaba sau Adrar in Mauritania ori Bandiagara in Mali. Podisurilor li se opun regiunile joase, campiile nesfarsite si monotone. Datorita ariditatii climatice si uniformitatii reliefului, in Sahel, nu exista decat soluri sarace: nisipoase in partea nordica si ceva mai evoluate, dar cu continut ridicat de saruri feroase in sud. Din acesta cauza apare o usoara tendinta a cresterii fertilitatii solului de la nord la sud.

Cu toata fragilitatea lor, solurile saheliene permit, in mod normal, cresterea unui anumit covor vegetal, ceea ce nu se intampla peste tot in Sahara. Prin prezenta invelisului vegetal, oricat de saracacios ar fi el, Sahelul prefigureaza savana, care se dezvolta insa, ceva mai la sud. Totodata, tipul de vegetatie de aici este elementul care marcheaza vizual Sahelul si, alaturi de clima si relief, il defineste ca o zona biogeografica cu trasaturi proprii.

Sahelul este domeniul asa-numitei "stepe cu tufisuri ierboase", cum i se spune frecvent in literatura de specialitate, de fapt o forma degradata a savanei propriu-zise. Ii sunt caracteristice"tufele"de graminee rezistente si aspre, precum si arbustii cu radacini lungi, intre care salcamul african(acacia)este aproape un simbol. O trasatura esentiala a covorului vegetal sahelian este discontinuitatea lui. Tufele de ierburi sunt despartite de suprafete mari de sol gol. Ca urmare, focul nu se prea poate propaga de la o tufa la alta.

La prima vedere, zona saheliana pare monotona, aceleasi ierburi si tufisuri marunte despartite de spatii nisipoase, goale, cat vezi cu ochii. Mai degraba pare a fi o pasune saraca, dar nesfarsita. De altfel, deseori, cercetatorii subliniaza, tocmai acest aspect:identitatea aproape perfecta intre Sahel si pasunea din sudul Saharei. Resurse importante de apa potabila, in Sahel, sunt doar cele sub forma de panze freatice ori cele din fluvii si lacuri permanente.

Daca asezarile omenesti din Sahel nu se afla pe vaile unor rauri sau pe malul unor lacuri permanente, sahalienii folosesc pentru baut, la pregatitul ceaiului sau adapatul animalelor, apa obtinuta din panza freatica, aflata la adancimi diferite sub nisipuri. La aceste ape se ajunge sapand puturi, uneori de zeci de metri adancime. De obicei, gura puturilor nu este consolidata si nici ferita de innisipare. De aceea, ele trebuie supravegheate in permanenta si intretinute in stare buna. De fapt, supravegherea lor mai are si un alt scop si anume sa nu fie folosite de alti locuitori decat cei care sunt proprietarii lui. Aici, ca si in Sahara, proprietatea asupra apei s-a disputat dintotdeauna, ea fiind o cauza permanenta a deselor rafuieli dintre populatii nomade vecine, dar mai ales dintre crescatorii nomazi de animale si agricultori. Oamenii Saharei si ai Sahelului au invatat de-a lungul timpului, sa-si limiteze pe cat posibil consumul de apa la strictul necesar. Si-au impus restrictii severe ce aveau sa devina, in timp, 14 legi nescrise ale comportamentului fiecaruia.

Uscaciunea aerului din Sahel este atat de mare incat localnici, sunt fara exceptie, uscativi si ponderati in fire si miscari, nu transpira mai niciodata, mai ales in lunile de primavara, cand bantuie furtunile de nisip si uscaciunea aerului ajunge la maximum. Aerul fierbinte si uscat, dar mai ales vanturile incarcate cu particule fine de nisip biciuiesc fara mila fata, mainile, corpul si imbracamintea, motiv pentru care localnicii poarta o imbracaminte adecvata, functionala, asa-numitul "bubu"(boubou), un fel de toga romana din tesaturi de bumbac(damasc, de preferinta), lejera, dar indeajuns sa tina racoare ziua si cald, noaptea. In consumul extrem de chibzuit de apa, sahalienii si-au adaptat, de-a lungul lor existente, si regimul alimentar si de munca. Efortul fizic, in mijlocul zilei, cand aerul este fierbinte, se reduce pe cat posibil ori se exclude pentru a evita orice pierdere de energie si, in consecinta, orice consum sporit de apa.

Africa se caracterizeaza prin fluvii si lacuri mari, dar si prin intinse zone endoreice care reprezinta jumatate din continent. Cele mai importante fluvii sunt: Nilul care este si cel mai lung fluviu al lumii, Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpopo si Senegal. Pe langa acestea se pot enumera si lacurile tectonice ale caror apa este dulce exceptie facand lacul Ciad situat in zona semiarida care este de o adancime redusa dar apa sa este sarata. Nilul izvoraste din apropierea Ecuatorului, izvorul sau fiind considerat raul Kagera si este singurul curs de apa care traverseaza desertul Sahara. Cursul Nilului este orientat pe directie sud-nordica, traversand 3 zone climaterice: ecuatoriala, subecuatoriala si tropicala. Datorita acestui fapt debitul Nilului variaza de la 500 m³/s pe timp de iarna pana la 7000 m³/s in timpul verii. Principalii afluenti ai Nilului sunt Nilul Albastru si Atbara, din podisul Ethiopiei. Nilul se varsa in Marea Mediterana printr o delta. Congo (Zair) ocupa primul loc pe continent prin suprafata bazinului de 3, 6 milioane km² si un debit mediu de 50000 m³/s. Este un fluviu tipic ecuatorial, cu un regim constant si cu numeroase cascade dintre care cele mai importante sunt Stanley si Livingstone. El se varsa in Oceanul Atlantic printr un estuar lung de 17 km. Zambezi, cu un regim tipic subecuatorial, este cel mai important fluviu din sudul Africii si strabate 2600 km avand un bazin de 1, 3 milioane km² ce se varsa in Oceanul Indian printr o delta. Dupa confluenta cu raul Cuando formeaza cascada Victoria.

Lacurile cele mai importante se gasesc pe linia Marelui Graben est-african si sunt lacuri tectonice ce au apa dulce. Acestea sunt Victoria care este si cel mai mare lac al Africii, Malawi, Edward, Mobutu Sese Seco, Turkana, Kivu, Tana. Cel mai adanc lac al Africii este Tanganyika cu aproximativ 1435 metri si ocupa locul 2 pe glob. Lacul Ciad este lac cu apa sarat, putin adanc si amplasat intr-o zona arida.

Lacul Victoria denumit si Victoria Nyanza este situat in Africa de est in Tanzania, Uganda si Kenya, aflandu-se la o altitudine de 1.113 de metri deasupra nivelului marii si este cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafata. Lacul este un lac tanar din punct de vedere geologic, avand mai putin de un milion de ani, in urma cu 14.700 de ani a secat complet, cu toate ca este un lac relativ tanar are o flora si fauna foarte bogata. Lacul Victoria este situat pe podisul de est african, la o distansa de 560 km de vulcanul Kilimanjaro cea mai mare parte a lacului fiind in Tanzania, urmat de Uganda. Acest lac in urma cu milioane de ani fost mult mai mare. In partea de vest a lacului se varsa fluviul Kagera, in nord fiind Nilul Alb (Nilul Victoriei), care se scurge din lac, din aceasta cauza era considerat (gresit) lacul ca izvor al Nilui. In partea sudica a lacului se afla insula cea mai mare Ukerewe cu o suprafasa de 560 km². Tarmurile lacului fiind mlastinoase planta dominata fiind papirusul.

Lacul Albert este de origine tectonica, fiind cel mai nordic dintre Marile Lacuri ale Africii de Est, toate fiind situate in Marele Rift Estic. Lacul a fost botezat de exploratorul englez Samuel White Baker, cel care l-a descoperit in 1864, pe cand cauta izvoarele Nilului, dandu-i numele Albert in onoarea printului-consort al reginei Victoria. Numele reginei fusese dat deja celui mai mare lac african. Lacul Albert este situat in Republica Democratica Congo (fosta Zair), la granita cu Uganda. Suprafata sa este de 5347 km², lungimea de 160 km, latimea de pana la 30 km, adancimea maxima 51 metri si un volum de apa: 280 km³. Cei mai mari afluenti ai lacului: Semliki care izvoraste din Lacul Edward, situat la sud de Lacul Albert, Nkusi care isi aduna apele de pe teritoriul Ugandei si Nilul Victoria ce izvoraste in Lacul Victoria. Din Lacul Albert izvoraste Nilul Albert, ce se varsa apoi in Nilul Alb ce primeste din Podisul Etiopiei Nilul Albastru, formand Nilul, cel mai lung fluviu al planetei.

Lacul Ciad este situat in centrul Depresiunii Ciad, un bazin vast din centrul Africii, in locul in care se intalnesc granitele a 4 state: Ciad, Camerun, Nigeria si Niger. Suprafata sa medie este de 1.500 km patrati, variind in functie de cantitatea de precipitatii. Nivelul apelor este mai ridicat in decembrie si ianuarie si mai scazut in iulie. Lacul pierde o mare parte din apa prin infiltratie in sol si prin evaporare sub soarele african fierbinte. In ultimele decenii, datorita incalzirii globale a climei, volumul de apa al Lacului Ciad a scazut. Lacul si-a redus atat suprafata cat si adancimea. In prezent, adancimea medie este de 4 m, iar cea maxima este de 10 m. In nord-vest adancimea medie este de numai 1 metru, iar in sud, de 6 m. Apa Lacului Ciad provine in proportie de 90% din raul Chari si doar in proportie de 10% direct din precipitatii. Lacul Ciad de azi este un rest al unei mari interioare africane care ocupa in urma cu 6000 de ani o suprafata de 400.000 km patrati. Lacul este al 4-lea rezervor de apa dulce ca marime din Africa dupa lacurile Victoria, Tanganika si Malawi. In jurul lacului si pe numeroasele insule din partea sa estica traiesc 7 milioane de oameni din triburi cu stiluri de viata si culturi diferite si o fauna bogata: pasari diverse, hipopotami, crocodili, elefanti.

Sahelul poate fi considerat, pe buna dreptate, un fel de spatiu-limita, unde apele curgatoare isi pierd caracterul permanent, devenind din cauza ariditatii ape temporare. Marile fluvii care vin din regiuni mai sudice bogate in apa cum ar fi Niger, Senegal, Sari sau Logone se arcuiesc in cuprinsul Sahelului, parca lovindu-se de o bariera invizibila, cautand in final alte drumuri de intoarcere sau pierzandu-si apele in lacuri cu suprafete nestatornice. Exista insa si o exceptie, Nilul, care reuseste sa-l strabata de la sud spre nord, traversand in continuare chiar si Sahara cea de temut. Toate aceste bazine hidrografice sunt pentru Sahel ariile de concentrare ale vietii si civilizatiei, fiecare insa cu unele particularitati rezultate in cea mai mare parte din insasi caracteristicile lor geografice.

Continentul african are clima cea mai calda de pe glob si are: o zona de clima ecuatoriala cu temperaturi medii anuale avand variatii sezoniere reduse si cantitati mari de precipitatii, 2 zone de clima subecuatoriala, 2 zone de clima tropicala cu precipitatii extrem de reduse cuprinse intre 50-150 mm anual si 2 zone subtropicale cu 2 sezoane opuse unul umed si unul secetos. Temperatura cea mai ridicata a fost de 58°C si s-a inregistrat la Azizizah, Libia la 13 septembrie 1922. Valorile termice de peste 40°C sunt frecvente in intreaga Sahara. Clima ecuatoriala este cea mai umeda clima si o intalnim de o parte si de alta a Ecuatorului pana la 5°C latitudine nordica si sudica. Clima subecuatoriala se intinde intre 5°C 18°C latitudine nordica si sudica. Incalzirea puternica din timpul verii a uscatului atrage masele de aer dinspre ocean, prelungind Alizeul de sud-est, iar iarna predomina Alizeul de nord-est, uscat. Clima tropicala este o clima de desert si semidesert. Aceasta ocupa zona tropicelor, intre 18°C si 25°C latitudine nordica si sudica. In partea de nord se gaseste cel mai intins desert al lumii, Sahara, cu 8,8 milioane km². Caracteristica acestui climat este data de diferentele termice mari intre zi si noapte, dar mai ales de absenta indelungata si neregularitatea ploilor. Clima mediteraneana ocupa extremitatile continentului care stau sub influenta periodica a maselor de aer temperat. Se caracterizeaza prin veri aride si ierni ploioase, cand bat vanturile de vest.

Climatul Saharei este extrem de uscat si calduros, cu mari variatii de temperatura, in timpul zilei. Datorita temperaturii ridicate curinse intre 35 - 40 °C in timpul zilei nisipurile si pietrele pustiului ard. Pentru a se putea deplasa localnici folosesc niste sandale cu talpa groasa si de doua ori mai late decat laba piciorului. Noaptea, pe intregul teritoriu al Saharei temperatura coboara sub 0°C.

Clima sahelului se caracterizeaza prin precipitatii foarte putine, un sezon uscat foarte lung, care ajunge pana la 9-10 luni pe an, ploi ce cad la intervale neregulate, aspect ce se accentueaza pe masura ce se inainteaza spre nord, variatii mari de temperatura de la zi la noapte. Cantitatea de precipitatii ce caracterizeaza Sahelul este redusa, variind intre 100 si 500 mm pe an. Aceste precipitatii sunt repartizate neuniform, scazand rapid pe masura ce se inainteaza spre nord. Scaderea precipitatiilor este mai evidenta pe coasta atlantica, iar comparativ cu Sahara, aici, apa este mai prezenta cantitativ si sub forme mai diverse. Cel putin in "anii ploiosi", cantitatea de precipitatii ajunge in sudul Sahelului pana la 500-550 mm anual. In afara precipitatiilor, in Sahel apa poate fi intalnita in balti , numai temporar, in lacuri si fluvii, in mod permanent, si sub nisipuri, ca apa freatica. Ploile asigura o buna parte din nevoile Sahelului, dar numai atata timp cat ploua sau pana ce apa nu se infiltreza sub nisipuri. Oricum, ploile sunt o sursa de apa pentru Sahel, reprezentand de fapt, evenimentul esential in cursul unui an, deasemenea, ele constituie o caracteristica a Sahelului in comparatie cu Sahara, unde au un caracter cu totul accidental. De altfel, se si spune ca acolo de unde incep ploile, incepe si Sahelul. Cand ploua in Sahel, apa cade in picaturi mari, repezi si de scurta durata. Ea se scurge in timp de cateva zile sau numai ore, in suvoaie puternice, pe vaile uedurilor si dispare sub stratul de nisip al acestor vai, care in restul anului sunt seci. Uneori ploaia abia umezeste nisipul pe 2-3 cm grosime, iar alteori picaturile de ploaie nici macar nu reusesc sa-l atinga evaporandu-se chiar in aer, la cativa centimetri deasupra solului.

Deoarece exista o mare diferenta de precipitatii de-a lungul continentului, vegetatia este si ea foarte variata, astfel in zonele din jurul ecuatorului, unde ploile sunt prezente tot timpul anului, se intalnesc paduri tropicale dese, care probabil contin pana la 3000 specii diferite de plante pe mila patrate. Aceasta padure este de obicei formata din 3 straturi: un invelis scund de arbusti intre 2-3 metri, un strat de copaci medii care ajung la 18 metri si un invelis de padure din copaci verzi tot timpul anului, inalti de pana la 46 metri. Padurea ecuatoriala ocupa 8% din suprafata Africii si datorita precipitatiilor abundente si temperaturilor ridicate vegetatia creste tot timpul anului, determinand cea mai mare bogatie de specii arboricole de pe glob. Intre aceste paduri ecuatoriale si marile deserturi din nord si sud se intalneste savana, care ocupa 40% din suprafata Africii si care contine un numar mare de animale. Aici vara ierburile se usuca si se pot aprinde cu usurinta de la soare, iar in lungul fluviilor apar padurile galerii. In deserturi vegetatia este intalnita numai in oaze, pe langa ochiuri mici de apa. In timp ce padurea tropicala, savana si desertul acopera majoritatea continentului, se intalnesc zone mici de pajisti la altitudini mai mari, in munti. Vegetatia mediteraneana este reprezentata in Africa printr-un tufaris spinos si prin paduri de stejar si cedrii in munti.

Africa este locul unde se intalnesc cele mai variate si numeroase animale din lume, de la rarele gorile de munte din muntii Rwandei pana la lemurii din Mdagascar. In zonele de savana gasim vaste populatii de zebre, antilope si pradatorul lor, leul, maimute, leoparzi, hiene, rinoceri, hipopotami si elefanti. Viata salbatica din Africa a fost dramatic redusa in ultimii 50 de ani datorita vanatului excesiv si extinderii asezarilor omenesti. Insectele sunt alt element important din fauna Africii, unele furnici comune din partea de sud produc un lut care este foarte folositor pentru caramizi si constructii de case. Totusi, majoritatea insectelor nu sunt folositoare. Tantarul Anopheles este purtator de malarie si alte boli. Musca tete, care produce boala somnului la om face unele zone din partea centrala si de est nelocuibile. Rozatoarele sunt de asemenea o problema. Ele mananca graul si sunt purtatoare de boli cum ar fi holera. Chiar si frumoasele pasari din Africa pot produce pagube mari in recoltele de grau.

Solul Africii este direct influentat de clima si vegetatie, astfel devenind si el foarte variat. Solurile predominante sunt solurile brune rosii de savane aride, soluri rosii de savane cu ierburi inalte, soluri rosii maronii de paduri tropicale, soluri desertice si solurile lateritice podzolite.

Datorita conditiilor meteo si a poluarii asupra Sahelului s-a creat o insuficienta cronica de precipitatii si au lungit perioada de ariditate absoluta. Ca urmare, au generat foamete, care a cuprins toata populatia, lipsa unei asistente alimentare organizate condamnand-o la emigratie sau la moarte. Situatia nu poate fi explicata obligatoriu printr-o tendinta de desertificare continua a regiunii. Este adevarat ca botanistii, agrostologii si mai ales ecologii semnaleaza o degradare a vegetatiei, o modificare a calitatii pasunilor naturale si, in ansamblu, un avans al Saharei asupra Sahelului. Daca dezvoltarea recenta a oraselor sahaliene nu este straina de intensificarea procesului de desertificare, la randul lor si ele sunt puternic afectate de acesta.Cresterea numarului populatiei urbane si mai ales gradul ei de concentrare in orase tot mai mari a provocat o cerere ridicata de resurse si in special de energie si apa, ceea ce s-a concretizat intr-o presiune tot mai puternica asupra teritoriului din imediata apropiere a oraselor respective. Intensificarea procesului de urbanizare si impactul asupra cadrului ecologic, manifestat printr-o agravare a dezechilibrului si a ariditatii teritoriilor urbane si a imprejurimilor este foarte bine ilustrata in insasi capitala Republicii Sudan.

Africa este un continent slab populat, cu diferente mari ale densitatii intre regiunile de coasta si cele din interior. Africa are o populatie foarte tanara, jumatate din ea fiind sub 20 ani. Desi natalitatea este foarte ridicata de 45 de nasteri la 1000 de locuitori, putini copii ating varsta adolescentei, deoarece mortalitatea este foarte mare in randul acestora, Africa avand mortalitatea cea mai ridicata de pe glob. Cu toate acestea populatia creste cu aproximativ 20 de locuitori la 1000 de locuitori intr un an.

Exista zone in Africa unde densitatea populatiei este de peste 200 locuitori/km², de exemplu in Egipt pe malurile Nilului si scazand pana la zone nelocuite cum ar fi Sahara. In cea mai mare parte a continentului densitatea populatiei este de cel mult 10 locuitori/ km². Africa, are o populatie majoritara de rasa neagra, dar reprezentantii ei se deosebesc foarte mult intre ei. Astfel principalele grupe rasiale sunt: sudanezi, bantu, bantoida, mande, guineica, semitica (arabi si etiopieni), hamitica (cusita, berbera, hausa), pigmei, indonezieni in Madagascar, englezi, buri si mulatri in zona Republicii Sud Africane. Islamul este religia predominanta in nord, in timp ce in restul Africii se practica atat crestinismul cat si unele religii locale.

Continentul african, unde locuiesc in prezent aproape 1 miliard de oameni, inregistreaza cel mai rapid ritm de urbanizare din lume, potrivit unui raport al Comisiei economice pentru Africa (ECA) a Organizatiei Natiunilor Unite, dat publicitatii cu ocazia Conferintei internationale pentru populatie si dezvoltare, care si-a inceput lucrarile joi in capitala Etiopiei, informeaza Itar-Tass. Astfel in 1950 populatia urbana de pe continentul african se ridica la 33 de milioane de persoane adica 14,4% din populatia Terrei, in 2011 aceasta a crescut pana la 414 milioane, adica 39,6%, iar in 2015 conform estimarilor se va ajunge la 471 milioane adica 47,7%. Procesul urbanizarii accelerate din Africa va continua, afirma ECA. Potrivit pronosticurilor acestei structuri, pana in 2030 populatia urbana de pe continent se va cifra la 744 de milioane. Acest lucru va provoca o serie de transformari cu caracter social, inclusiv care se refera la modul de viata al oamenilor, principiile de lucru ale sistemelor de invatamant si sanatate.

In Africa agricultura continua sa fie cea mai importanta activitate economica, in ciuda expansiunii industriei si serviciilor si a importantei din ce in ce mai mari a acestor activitati, deoarece este o ramura cu un caracter dualist, utilizand atat tehnici rudimentare, tradisionale, cat si tehnici moderne, de mare randament. Aici exista un amestec de forme de proprietate si de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de conditiile naturale, dar si de cele sociale. Coexista in acest continent sistemul agriculturii itineranta cu plantatiile intensive sau pastoritul nomad cu fermele zootehnice moderne. Agricultura insumeaza aproximativ a sasea parte din produsul intern brut al Africii, in timp ce industria insumeaza cam a treia parte si serviciile in jur de jumatate. Cu toate ca Africa este continentul cu cel mai mare procent din populasia activa ocupata in agricultura, nu produce destul pentru a isi hrani populasia deoarece este o agricultura de subzistenta. Se cultiva porumb, sorg, mei, ceai, bumbac. Sunt plantatii de citrice, curmali, arahide, cafea, cacao, tutun, palmieri de ulei, bananieri, cocotieri, iar in unele zone se cultiva orez. Pastoritul este de tip nomad, iar animalele crescute sunt ovinele, caprinele, bovine, cabaline si camile.

Deschiderea larga la ocean precum si numarul mare de rauri si lacuri fac din Africa un continent cu resurse importante de peste. Pestii sunt prinsi cu sulita sau plasa din barci cu motor sau canoe, iar in unele tari ca Senegal si Maroc cu flote de barci de pescuit. Cultura de peste este practicata in zone de savana unde apa poate fi retinuta pe tot timpul anului. Unele rauri, cum ar fi Nilul, Congo si Niger, sunt foarte lungi si navigabile in interiorul continentului, dar nu si spre varsare, lucru care limiteaza legaturile de transport spre exterior pe rauri. Cu toate acestea, ele detin 23 la suta din potentialul hidroenergetic al planetei, numai 2 la suta din acest potential este folosit. Printre cele mai mari baraje se numara Kariba pe raul Zambezi intre Zambia si Zimbabwe, barajul Aswan High pe Nil in Egipt, Akosombo pe raul Volta si Cabora Bassa in Mozambic.

Africa este un continent bogat in resurse minerale cum ar fi: diamantele, aurul, platina, magneziu, crom, cobalt, cupru, fosfati, cositor, wolfram sau vanadiu. Cu toate aceste zacaminte industria africana are dezvoltate doar ramurile extractive si de prelucrare primara a acestor materii prime, deoarece istoria Africii a facut ca acest continent sa fie pana nu de mult impartit in colonii intre marile puteri economice ale lumii. Industria extractiva s a dezvoltat pe zone in functie de repartitia resurselor, astfel extractia petrolului in se practica Nigeria, Libia, Algeria, gazele naturale in Algeria, fosfatii in Maroc, Egipt, Tunisia, fierul in Muntii Atlas, Egipt, Mauritania, Liberia, Bauxita in Guineea, cuprul in Zair, Zambia, huila, aur, platina, crom si diamante in Africa de Sud. Nordul Saharei dispune de numeroase bogasii naturale. Petrolul si gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia si Tunisia, iar fierul si fosforitele, din Mauritania si Sahara Occidentala. Alte zacaminte existente: sare, carbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan si zinc.